Blocada Berlinului (24 iunie 1948 - 11 mai 1949) a fost una dintre primele crize majore ale Războiului Rece, declanșată când Uniunea Sovietică a blocat complet accesul rutier și feroviar către Berlinul de Vest, o enclavă occidentală în interiorul zonei sovietice de ocupație. Criza a apărut după ce puterile occidentale au introdus marca germană (Deutsche Mark) în sectoarele lor, o mișcare respinsă de Iosif Stalin, care dorea despăgubiri și o Germanie demilitarizată, văzând acțiunea ca o încălcare a acordurilor de la Potsdam. Deși generalul american Lucius D. Clay a propus trimiterea unei coloane blindate pentru a sparge blocada, președintele Harry S. Truman a considerat opțiunea prea riscantă, temându-se de un război. În schimb, Aliații au organizat un impresionant pod aerian, cunoscut sub numele de Operațiunea Vittles, prin care au transportat provizii esențiale locuitorilor din Berlinul de Vest. Sovieticii au ridicat blocada pe 11 mai 1949, permițând ajutoarelor să ajungă pe calea aerului, ceea ce a transformat acest eveniment într-o victorie simbolică majoră a Occidentului și una dintre cele mai mari blocade din istorie.