Scara Internațională de Temperatură din 1990 (SIT-90) este un standard esențial pentru calibrarea instrumentelor de măsurare a temperaturii, adoptat de Comitetul Internațional de Măsuri și Greutăți în 1989 și intrat oficial în vigoare la 1 ianuarie 1990. Aceasta a înlocuit scările precedente (SIPT-48 și SIPT-68) și acoperă un domeniu vast, de la 0,65 K până la circa 1358 K (−272,5 °C la 1085 °C), folosind puncte fixe bazate pe echilibrul termodinamic a 14 elemente chimice pure și a apei. Pentru a acoperi acest interval, SIT-90 se bazează pe patru tipuri de termometre: cu presiune de vapori de heliu, cu gaz, cu rezistență de platină și de radiație, fiecare fiind potrivit pentru anumite subdomenii. Printre punctele fixe reprezentative se numără punctul triplu al hidrogenului (−259,3467 °C) și punctul de solidificare al aluminiului (660,323 °C), definiția apropiind-o foarte exact de scara termodinamică absolută. Spre deosebire de definiția simplă a scării Kelvin, bazată doar pe zero absolut și punctul triplu al apei, SIT-90 împarte domeniul în mai multe subdomenii care se suprapun, asigurând o precizie ridicată și comparabilitate internațională. Totodată, aceasta a adus îmbunătățiri semnificative în etalonarea sub punctul triplu al hidrogenului, deși diferențele față de scara veche sunt mici, sub 1 la mie.