Scaunele secuiești au fost unități administrativ-judecătorești ale secuilor din Transilvania, atestate documentar începând cu secolul al XIV-lea, având un pronunțat caracter militar și fiind conduse de un căpitan și juzi, sub autoritatea comitelui secuilor. Printre cele mai importante scaune s-au numărat Ciuc, Mureș, Odorhei (fostul Tileagd) și „Trei Scaune” (format în secolul al XVII-lea din Kézdi, Sepsi și Orbai), fiecare având și scaune filiale. Ele au funcționat în cadrul Voievodatului Transilvaniei, apoi al Principatului (ridicat la rangul de Mare Principat în 1765), până la unirea cu Regatul Ungariei din 1848. După instaurarea dualismului austro-ungar în 1867, autoritățile maghiare au desființat scaunele secuiești, iar reforma administrativă din 1876 le-a înlocuit definitiv cu comitate, eliminând autonomia secuilor. Numele de „scaun” provine de la funcția lor judiciară (lat. sedes judiciaria), iar un exemplu concret este Scaunul Arieș, care a existat până în 1876, având capitala la Vințul de Sus (azi Unirea).