Basiliu Rațiu (n. 25 decembrie 1783, Turda – d. 12 decembrie 1870, Blaj) a fost o personalitate marcantă a Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică, îndeplinind funcții precum protopop, profesor, rector al Seminarului din Blaj și primul prepozit capitular mitropolitan (1855). După studii la Turda, Cluj și Viena, unde a obținut doctoratul în teologie și filozofie (1811) ca discipol al lui Petru Maior, a activat ca preot la Ocna Mureș (1813) și protopop la Turda (1819), fiind al XII-lea canonic din 1824. A contribuit la educație prin lucrările sale, printre care se remarcă Istoria Beserecesca (1854), primul manual de istorie bisericească, și Dreptul canonic (rămas în manuscris). Implicat puternic în mișcarea națională, a participat la Marea Adunare de la Blaj din 1848, unde a propus amplasarea „Pietrei Libertății”, și a fost membru fondator al Astrei. La vârsta de 85 de ani, a semnat Pronunciamentul de la Blaj din 1868, fiind judecat pentru „înaltă trădare”, dar procesul a fost suspendat de împăratul Franz Joseph. Tot el a introdus în 1821 grafia „Rațiu” în loc de „Rácz/Ratz”, devenind protopărintele familiei Rațiu din Turda.