Conceptul de umbrelă nucleară desemnează un aranjament militar prin care un stat dotat cu arme atomice se angajează să protejeze un stat non-nuclear, folosind potențial chiar arsenalul său nuclear pentru apărarea acestuia. Spre deosebire de alianțele clasice, această garanție de securitate se bazează pe angajamente politice oficiale, nu pe tratate obligatorii din punct de vedere juridic, și implică declarația explicită că armele nucleare ar putea fi utilizate. În cazul umbrelei nucleare americane, aceasta are două componente esențiale: staționarea capabilităților nucleare pe continentul european și implicarea unor state NATO precum Belgia, Germania, Grecia, Italia, Olanda și Turcia. Aceste state europene contribuie cu platforme aeriene cu dublă utilizare, ale căror forțe aeriene sunt pregătite să transporte și să utilizeze încărcăturile nucleare americane în caz de conflict. Participarea lor s-a concretizat prin acorduri bilaterale încheiate cu Statele Unite în primele decenii postbelice, consolidând astfel descurajarea nucleară a Alianței Nord-Atlantice.