Paradisul fiscal desemnează un stat sau teritoriu cu impozite reduse sau zero și legislație stabilă, care atrage capital străin prin facilități fiscale. Conceptul modern a apărut în 1926, când Liechtenstein a adoptat o lege pentru atragerea fondurilor externe, iar astăzi astfel de jurisdicții sunt folosite pentru inginerii financiare, precum neplata TVA sau spălarea banilor. OECD identifică 35 de paradisuri fiscale, printre cele mai cunoscute fiind Andorra, Insulele Virgine Britanice, Seychelles, Insulele Cayman, Luxemburg, Cipru și Malta. Cel mai mare din UE este Luxemburgul, cu 141 de bănci, iar presiunile internaționale au forțat unele state să-și modifice legislația. Interesant, chiar și România, cu cota unică de 16%, ar putea fi privită ca paradis fiscal față de Germania (42%). Studiile arată că aceste state au prosperitate ridicată și un PIB pe cap de locuitor artificial umflat, dar guvernarea puternică este esențială, iar exemple precum „economia leprechaun” a Apple în Irlanda (2015) ilustrează impactul asupra statisticilor economice.