Proprietatea nu reprezintă doar o simplă legătură între o persoană și un obiect, ci este o relație socială complexă, reglementată de mecanisme sociale care stabilesc cine deține și cum se folosește un bun. Clasificarea proprietății se realizează după mai multe criterii, inclusiv natura obiectului (bunuri materiale, resurse, informații) și identitatea proprietarului (persoană fizică, juridică sau instituție de stat). Un aspect esențial îl constituie drepturile proprietarului, precum dreptul la venitul rezidual, dreptul de înstrăinare (vânzare, închiriere, moștenire) și dreptul de control, care generează motivații spontane pentru utilizarea eficientă a bunurilor. Totodată, se face distincția importantă între drepturile nominale de proprietate (cele scrise în acte legale) și drepturile reale, adică exercitarea efectivă a acestora. Cercetătorii precum János Kornai și Jack Knight au subliniat rolul crucial al acestor mecanisme în sistemele socio-economice, iar în secolul XXI se remarcă o tranziție fascinantă de la „obsesia proprietății” către obținerea accesului la bunuri, așa cum subliniază un articol din 2013.