Guvernul interimar (sau provizoriu) apare atunci când un gol politic se creează după prăbușirea unui guvern, având sarcini limitate, dar esențiale: menținerea ordinii interne și organizarea de alegeri pentru noi autorități legitime. Practica de a folosi oficial acest termen datează de la guvernul lui Talleyrand din Franța (1814), însă sensul modern s-a conturat după revoluțiile din 1848, cel mai notabil exemplu fiind Guvernul provizoriu rus din 1917. Inițial, aceste guverne erau create adesea pentru a pregăti revenirea monarhiilor, iar în timpul crizelor sau războaielor civile, un guvern prăbușit se poate reforma sub forma unei coaliții interimare. Potrivit lui Yossi Shain și Juan J. Linz, ele se împart în patru categorii: revoluționare, de partajare a puterii, ale regimului anterior (în vigoare) și internaționale, în funcție de cine deține controlul în perioada de tranziție. În fine, stabilirea lor este frecvent legată de justiția de tranziție, deciziile acesteia influențând cine are dreptul să participe la guvernul interimar și cum se desfășoară procesul de reconstrucție a statului.