Centrala nucleară este o instalație modernă care produce energie electrică prin fisiunea nucleelor grele într-un reactor, folosind combustibil nuclear, moderator, bare de control și agent de răcire; căldura degajată transformă apa în abur, care acționează turbinele și generatoarele. Primele încercări practice au început în anii 1940, iar în 1951 reactorul experimental EBR-I din SUA a generat electricitate, urmată în 1956 de prima centrală industrială, Calder Hall din Anglia, inaugurată de Regina Elisabeta a II-a. Accidentul de la Three Mile Island (1979) și dezastrul de la Cernobîl (1986) au forțat o reconsiderare globală a siguranței nucleare, ducând la încetinirea construcțiilor și chiar la închiderea centralelor în Italia. În 1996, energia nucleară a atins vârful de 17,6% din producția mondială de electricitate, dar dezastrul de la Fukushima din 2011 a avut un impact major asupra industriei, relansând dezbaterile despre siguranță. Deși ritmul de construcție a scăzut după anii 1980, în anii 2000 a apărut conceptul de „renaștere atomică” cu reactori de generația a treia, iar în 2016 patru reactori erau în construcție.