Pensionarea reprezintă retragerea din viața activă de muncă, motivată de vârstă, probleme de sănătate sau eligibilitate pentru beneficii, iar Germania a fost prima țară care a introdus un sistem de pensii, în 1889. În prezent, țările dezvoltate oferă pensii finanțate de stat sau angajatori, în timp ce în multe țări sărace sprijinul vârstnicilor depinde exclusiv de familie, iar în Occident pensionarea cu pensie este un drept consacrat adesea în constituții. În România, sistemul public cuprinde cinci categorii de pensii (limită de vârstă, anticipată, anticipată parțială, invaliditate și urmaș), valoarea acestora calculându-se prin înmulțirea punctelor acumulate cu valoarea punctului de referință (81 de lei), punctul de pensie fiind de 2.032 de lei. Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru ambele sexe, cu un stagiu minim de cotizare de 15 ani și unul complet de 35 de ani, iar din 2013 membrii Academiei Române sunt exceptați de la această limită. Pensia anticipată implică penalizări, cea parțială se poate obține cu maximum 5 ani mai devreme, pensia de invaliditate necesită un raport medical, iar pensia de urmaș protejează copiii (până la 16 sau 26 de ani, dacă sunt studenți) și soțul supraviețuitor; există totodată pensii speciale pentru categorii precum polițiști, militari sau judecători.