Dreptul muncii este o ramură a dreptului român, născută din viață și conflictele ei, având ca principal act normativ Codul muncii. Acesta reglementează raporturile individuale și colective de muncă dintre angajatori (persoane fizice sau juridice) și salariați, a căror specificitate esențială constă în subordonarea angajatului față de unitatea socio-economică, conform art. 14 alin. 1 din Codul muncii. Deși este adesea perceput ca dreptul contractelor de muncă, sfera sa este mult mai largă, incluzând și formarea profesională, securitatea în muncă, organizarea sindicatelor și jurisdicția muncii. Obiectul său principal îl constituie relațiile sociale de muncă, care, prin reglementare juridică, devin raporturi juridice de muncă. Astfel, el acoperă atât aspectele individuale, cât și pe cele colective, precum dialogul social instituționalizat și controlul aplicării dispozițiilor legale.