O rachetă balistică urmează o traiectorie parabolică suborbitală, motorul său funcționând doar în prima fază a zborului, iar unele modele moderne (MIRV) pot transporta multiple focoase și pot manevra pentru a evita apărarea antirachetă. Prima astfel de rachetă a fost celebrul V-2 (A-4), dezvoltat de Germania nazistă sub coordonarea lui Wernher von Braun, prima lansare reușită având loc pe 3 octombrie 1942. Racheta a devenit operațională în 1944, fiind folosită împotriva Parisului și Londrei, iar până în mai 1945 au fost lansate peste 3.000 de unități. În funcție de rază, rachetele balistice se împart în tactice (50–110 km), cu rază scurtă (sub 1.000 km) și cu rază medie (1.000–5.500 km). Cele mai puternice sunt rachetele intercontinentale (ICBM), cu o rază de 5.500–12.000 km, iar unele pot fi lansate de pe submarine, putând transporta focoase nucleare sau clasice.