Sănătatea este definită de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) în 1946 ca o stare completă de bunăstare fizică, mentală și socială, nu doar absența bolii. Această definiție este adesea criticată ca fiind idealistă, deoarece sănătatea ar trebui privită ca un proces continuu de adaptare, iar din perspectivă medicală, ea reprezintă capacitatea organismului de a menține homeostazia. Raportul LaLonde a identificat patru factori determinanți ai sănătății: biologia umană, mediul, stilul de viață și asistența medicală. Îmbunătățirea sănătății se realizează prin dietă, exerciții fizice, gestionarea stresului și programe la locul de muncă, iar înălțimea populației (studiată de auxologie) este un indicator important al stării de sănătate publice. În final, sistemele moderne de îngrijire a sănătății, integrate în state, se concentrează în principal pe diagnostic și tratament, deși prevenția devine tot mai importantă.