Staico Bucșanu (Merișanu) a fost un boier român din secolul al XVII-lea, descendent al vechii familii boierești Bucșanu-Merișanu, care a deținut moșii întinse în județele Muscel, Dâmbovița, Olt, Ilfov și, mai ales, în Teleorman, la Merișani. De-a lungul carierei sale la curtea domnească a Țării Românești, între 1661 și 1677, a îndeplinit numeroase dregătorii importante, printre care logofăt, postelnic, mare pitar și mare paharnic. Boierul a fost profund implicat în luptele politice ale epocii, fiind asociat cu partida Bălenilor (Leurdenilor) și complotând împotriva domnitorilor Antonie din Popești, Șerban Cantacuzino și Constantin Brâncoveanu, pentru care a pribegit ani întregi în Transilvania, Moldova și la curtea otomană. După ce a fost readus în țară la 22 ianuarie 1693, cu sprijinul turcilor, a fost judecat de trei ori de divan și executat prin spânzurare la 7 iunie 1693. Deși nu a avut copii, familia a continuat prin fratele său, Drăgușin Merișanu, iar soția sa, Marica, a dăruit terenul pe care se afla o biserică de lemn construită de Staico în 1678, teren care a fost ulterior oferit mitropolitului Antim Ivireanu pentru construirea mănăstirii Tuturor Sfinților.