Optimizarea fiscală reprezintă utilizarea legală a legislației fiscale pentru a reduce impozitele, fiind complet diferită de evaziunea fiscală, care este ilegală. Printre metodele frecvente se numără mutarea rezidenței într-un paradis fiscal (precum Monaco) sau adoptarea statutului de „călător perpetuu”, care își împarte viața între mai multe țări pentru a evita obligațiile fiscale. Un caz aparte îl reprezintă Statele Unite, care își impozitează cetățenii pe veniturile globale, indiferent de locul de rezidență, ceea ce îi determină pe unii părinți să nu înregistreze nașterea copiilor în străinătate. Analistul financiar Harry D. Schultz a formulat „Teoria celor Trei (sau Cinci) Steaguri”, care recomandă deținerea unui pașaport într-o țară fără taxe, a unei rezidențe fiscale într-un paradis fiscal, a unei baze de afaceri, a unui paradis de active și a unui loc de recreere. În plus, optimizarea se poate realiza prin crearea de entități juridice (trusturi sau companii offshore), prin exploatarea ambiguităților legale din definițiile fiscale sau prin utilizarea tratatelor bilaterale de evitare a dublei impuneri.