Îmbătrânirea este definită ca o polidistrofie cronică evolutivă, asociată progresiv cu boli cronice care conduc în cele din urmă organismul la moarte. Un factor-cheie al acestui proces este scurtarea telomerilor, elemente ADN care protejează cromozomii; telomerii mai scurți înseamnă o îmbătrânire mai rapidă, iar enzima telomeraza, evidențiată prin studii premiate cu Nobel în 2009, îi poate menține. Spre deosebire de sistemele nevii, care îmbătrânesc doar prin uzură externă, sistemele vii se degradează și prin epuizarea capacității de reglare, supraviețuind doar prin autoreproducere și prin importul de energie (negentropie, concept introdus de Erwin Schrödinger). Printre teoriile principale se numără teoria entropică, susținută de Gheorghe Marinescu, dar contestată de Constantin Ion Parhon, care remarca faptul că organismele sunt sisteme deschise capabile să-și compenseze pierderile energetice. În plus, gerontologul B. I. Strehler a propus teoria energetică, conform căreia abaterile de la echilibrul energetic cer consumuri suplimentare de energie, iar odată cu înaintarea în vârstă, capacitatea de compensare scade, accelerând astfel inevitabilul sfârșit.