Județul Bihor a fost o importantă unitate administrativă de ordinul întâi din Regatul României interbelice, situată în regiunea istorică Crișana, cu reședința la Oradea (cunoscută și ca Oradea Mare). Aflat la granița de vest cu Ungaria, acest județ s-a remarcat ca unul dintre cele mai întinse și mai populate din perioada respectivă, fiind desființat la 6 septembrie 1950 în urma reformei administrative comuniste. Din punct de vedere organizatoric, teritoriul său era împărțit în douăsprezece plăși (precum Aleșd, Beiuș, Marghita sau Salonta), iar principalele localități urbane erau municipiul Oradea și comunele urbane Salonta și Beiuș. Conform recensământului din 1930, populația totală de 510.318 locuitori era majoritar românească (61,6%), cu o substanțială minoritate maghiară (30%) și evreiască (4,3%). Un aspect fascinant este contrastul puternic dintre mediul rural și cel urban: în timp ce la sate românii erau majoritari, în orașe populația maghiară domina (54,8%), iar limba maghiară era predominantă (67,9%). Această diversitate etnică și confesională (ortodocși, reformați, greco-catolici, mozaici etc.) contura imaginea unei zone de frontieră profund multiculturale, cu o viață urbană vibrantă concentrată în jurul orașului Oradea.