Ambasadorul este un diplomat de cel mai înalt rang, acreditat oficial de un stat suveran pentru a-l reprezenta pe teritoriul altui stat sau în cadrul unei organizații internaționale, beneficiind în țara gazdă de imunitate diplomatică. Dacă devine indezirabil, el poate fi declarat "persona non grata" și pierde astfel acreditarea și privilegiile, retragerea sa fiind o practică diplomatică menită să atenueze conflictele.

Din punct de vedere istoric, Veneția a fost pioniera sistemului reprezentanțelor permanente, elaborând reguli stricte pentru ambasadori, cum ar fi mandate limitate (extinse la 2 ani în secolul XV), interzicerea proprietăților în străinătate și obligația de a prezenta un raport final la întoarcere. Titlul de "ambasador" derivă dintr-un cuvânt celtic care însemna "servitor" și a devenit larg utilizat abia în secolul XVI, când Carol Quintul a stabilit ca el să fie acordat doar reprezentanților capetelor încoronate și ai Republicii Venețiene. Interesant este că inițial ambasadorii nu proveneau neapărat din nobilime, regele Ludovic al XI-lea numind chiar și bărbieri sau farmaciști în aceste funcții, iar negustorilor din capitale străine li se putea acorda statutul de sub-ambasadori. De-a lungul timpului, ambasadorii au fost adesea priviți cu neîncredere, fiind suspectați de spionaj, iar venețienii transmiteau rapoarte frecvente guvernului lor și primeau buletine de știri (awisi) pentru a rămâne informați. Astfel, diplomația modernă a evoluat din practicile venețiene, punând accent pe menținerea relațiilor pașnice și a alianțelor între state, deși misiunea unui ambasador rămâne complexă și plină de responsabilități.