Doliul reprezintă expresia durerii emoționale provocate de pierderea unei persoane dragi, manifestată prin tristețe intensă, apatie și izolare socială, dar și prin respectarea unor tradiții culturale specifice, precum purtarea hainelor negre. Un model celebru de înțelegere a acestui proces este cel al celor cinci etape (negare, furie, negociere, depresie și acceptare), introdus de Elisabeth Kübler-Ross în cartea sa din 1969, „Despre moarte și a muri”. În Europa, obiceiul hainelor negre își are originile în Imperiul Roman, iar în țări precum Spania, Portugalia sau Grecia, văduvele poartă negru toată viața, în timp ce în Evul Mediu reginele europene foloseau doliul alb, obicei reluat de prințesa Fabiola a Belgiei la înmormântarea regelui Baudouin I. În Marea Britanie a secolului al XIX-lea, doliul era extrem de rigid, mai ales pentru femei, care purtau văluri groase de crep negru și medalioane cu păr al răposatului, fiind obligate să poarte doliu timp de patru ani după moartea soțului. Acest doliu formal a atins apogeul în timpul Reginei Victoria, însă în prezent, în Marea Britanie, obiceiul de a purta negru la înmormântări este în declin, neexistând un comportament special dedicat îndoliaților.