Peñón de Vélez de la Gomera este o peninsulă spaniolă (inițial insulă) situată în nordul Africii, la aproximativ 126 km vest de Melilla și 117 km sud-est de Ceuta, având o suprafață de doar 19.000 m² și o altitudine maximă de 87 de metri, fiind locuită exclusiv de o mică garnizoană militară. Istoria sa începe la 23 iulie 1508, când forțele spaniole conduse de Pedro Navarro au cucerit-o de la pirați, dar în 1522 a fost pierdută în fața conducătorului local Muley Mohamed. Ulterior, la 6 septembrie 1564, García Álvarez de Toledo y Osorio, marchiz de Villafranca, a recuperat-o pentru Spania din ordinul regelui Felipe al II-lea, de atunci rămânând neîntrerupt sub suveranitate spaniolă. În timpul Războiului din Rif (1921), garnizoana a fost întărită, iar în 1930, un cutremur a conectat insula de continent, transformând-o în peninsulă. Spania a menținut această exclavă militară după independența Marocului, invocând faptul că o stăpânea înainte de existența Regatului Marocan, ceea ce o face un punct strategic și istoric important în regiune.