Ministerul Educației și Cercetării este organul de specialitate al administrației publice centrale din România, responsabil cu coordonarea și aplicarea strategiei guvernamentale în domeniile educației, formării profesionale, cercetării științifice și inovării. Instituția își are originile în anul 1862, când atribuțiile privind cultele și instrucțiunea publică erau exercitate în cadrul Ministerului Cultelor și Instrucțiunii Publice, iar Legea instrucțiunii publice din 1864 a contribuit la instituționalizarea învățământului public modern. În perioada regimului comunist, ministerul a fost reorganizat prin Decretul nr. 266/1948, iar prin Decretul nr. 469/1971 a primit denumirea de Ministerul Educației și Învățământului, consolidată ulterior prin Legea nr. 17/1972. După Revoluția din 1989, instituția a fost reînființată prin Hotărârea Guvernului nr. 940/1990 ca Ministerul Învățământului și Științei, urmând ca în anii '90 să fie restructurată în contextul tranziției către economia de piață, odată cu adoptarea Legii învățământului nr. 84/1995. Astăzi, ministerul îndeplinește funcții de reglementare, evaluare, control și coordonare asupra întregului sistem național de educație și cercetare, inclusiv prin Autoritatea Națională pentru Cercetare, proiectând și aplicând strategiile naționale în domeniile sale de activitate.