Inteligența artificială (IA) reprezintă inteligența mașinilor, definită în informatică drept studiul „agenților inteligenți" – dispozitive care percep mediul și acționează pentru a-și atinge obiectivele, folosind algoritmi avansați precum învățarea automată, învățarea profundă și prelucrarea limbajului natural. Un fenomen notabil este „efectul IA", prin care sarcinile considerate cândva inteligente (de exemplu, recunoașterea optică a caracterelor) sunt eliminate din definiție pe măsură ce devin rutină, iar teorema lui Tesler afirmă că „IA este ceea ce nu a fost încă făcut". Kaplan și Haenlein clasifică sistemele în trei tipuri: IA analitică (cognitivă), IA inspirată de om (care înțelege și emoțiile) și IA umanizată (conștientă de sine, cu inteligență socială). Fondată ca disciplină academică în 1956, IA a traversat mai multe „ierni ale IA" – perioade de dezamăgire și pierderi de fonduri – urmate de reînnoirea finanțării, iar cercetarea s-a divizat în subdomenii precum robotica, logica sau rețelele neurale. Obiectivele tradiționale includ raționamentul, reprezentarea cunoștințelor, planificarea, percepția și inteligența generală pe termen lung, utilizând atât metode statistice și inteligență computațională, cât și IA simbolică tradițională.