Vântul reprezintă mișcarea orizontală a maselor de aer, generată de diferențele de presiune atmosferică, atunci când aerul cald se ridică și este înlocuit de aerul rece până la egalizarea presiunii. Intensitatea sa este direct proporțională cu aceste diferențe, iar în funcție de tărie, vânturile se clasifică de la briză (2-5) până la furtună (peste 9) sau cicloni, uragane și taifunuri (peste 12). Deși teoretic viteza maximă ar putea atinge 1230 km/h (viteza sunetului), recordul practic înregistrat a fost de 486 km/h, măsurat în cazul tornadei din Oklahoma pe 3 mai 1999. Direcția vântului este deviată de forța Coriolis, care îl orientează spre vest în emisfera nordică, dar și de relieful topografic, un exemplu elocvent fiind vântul Foehn, care se încălzește la trecerea peste Alpi. Pe lângă vântul atmosferic, există și vântul solar (un flux de protoni și neutroni emis de Soare), iar toate aceste fenomene joacă un rol crucial în modelarea climei și în înțelegerea aerodinamicii.