Harald al V-lea al Norvegiei (născut pe 21 februarie 1937, la Skaugum) a devenit rege la 17 ianuarie 1991, după moartea tatălui său, Olav al V-lea, fiind primul prinț moștenitor născut pe pământ norvegian în peste șase secole. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a trăit exilat în Suedia și apoi la Washington, unde a fost martor la depunerea jurământului de către președintele Franklin D. Roosevelt. După studii la Universitatea din Oslo, Academia Militară și Colegiul Balliol din Oxford, căsătoria sa din 1968 cu Sonja Haraldsen, o persoană de origine non-nobilă, a stârnit mari controverse la acea vreme. Ca monarh, el conduce Consiliul de Stat, numește guvernul și este șeful Bisericii Norvegiei, fiind totodată unchiul regelui Filip al Belgiei și văr de gradul doi cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Pasionat de navigație, Harald a reprezentat Norvegia în competiții internaționale de iahting, iar experiențele copilăriei i-au lăsat un ușor accent american atunci când vorbește engleza.