Materialele explozive sunt substanțe metastabile care, declanșate de căldură sau factori mecanici, se descompun brusc și violent, eliberând căldură, lumină și gaze și generând o creștere masivă a presiunii. Istoria lor începe în China în jurul anului 200 î.Hr. cu descoperirea accidentală a pulberii negre, prima fabrică fiind atestată în 1040, iar utilizarea acesteia a dominat până în secolul al XIX-lea. În 1846, italianul Ascanio Sobrero a sintetizat nitroglicerina, iar Alfred Nobel a deschis prima fabrică în 1863 și a inventat detonatorul pirotehnic în 1864, trinitrotoluenul (TNT) devenind explozivul militar standard la începutul Primului Război Mondial. Fenomenele-cheie includ detonația (viteză de mii de metri pe secundă, cu randament maxim) și deflagrația (viteză de zeci de metri pe secundă, declanșată termic), în timp ce brizanța măsoară capacitatea de a fragmenta roci sau metale. În funcție de efectul asupra mediului, explozivele se clasifică în categorii de mare, medie și mică putere, cele de mare putere fiind pe bază de nitroglicerină sau nitroglicol.