Lupta contra incendiilor este profesia pompierilor, care vizează prevenirea răspândirii focului și protejarea vieților, proprietății și mediului, dar implică riscuri majore precum fumul, deficitul de oxigen, temperaturile ridicate sau atmosferele toxice. Istoric, primul corp organizat de pompieri a fost înființat de împăratul Nero în anul 60 d.Hr. la Roma, cu 7.000 de oameni (Vigiles) echipați cu găleți și topoare, după ce tehnologia anterioară includea pompa inventată de Ctesibius în secolul al III-lea î.Hr. și brigăzile cu găleți, în care bărbați treceau apă, iar femeile și copiii returnau recipientele goale. În epoca modernă, furtunul a apărut în secolul XVII (inițial din piele), iar pompele manuale trase de cai sau echipaje au fost în uz până la începutul secolului XX; în SUA, măsuri precum interzicerea coșurilor din lemn la Boston (1631) și gărzile de incendiu din New Amsterdam (1648) au pregătit terenul pentru departamente profesionale încă de la mijlocul secolului XIX, în timp ce Germania și zona dunăreană dezvoltă deja sisteme bazate pe voluntariat la mijlocul secolului XIX. Astăzi, pompierii folosesc metode avansate de intervenție, cu obiective de salvare a vieților, protejarea proprietății și mediului, însă cetățenii pot opri un început de incendiu cu măsuri simple, de la o găleată de apă până la utilizarea, din secolul al XVII-lea, a furtulului inventat ulterior – totul depinde de amplitudinea și condițiile specifice fiecarei situații.