Palatul Cercului Militar Național din București, instituția centrală de cultură a Armatei române, a fost construit între 1911 și 1923 pe locul fostei Mănăstiri Sărindar, finanțarea fiind asigurată în proporție de 80% din donațiile ofițerilor. Proiectat de arhitectul Dimitrie Maimarolu, edificiul a necesitat o fundație specială pe piloni de stejar, recomandată de inginerii Anghel Saligny și Elie Radu, din cauza terenului mlăștinos. Deși lucrările au fost întrerupte de Primul Război Mondial, când clădirea a fost devastată de ocupanți, palatul a fost inaugurat solemn în 1923 în prezența Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria. În perioada comunistă a purtat numele de „Casa Centrală a Armatei”, revenind după 1989 la denumirea de „Cercul Militar Național”, fiind recunoscut prin lege în 2006 ca instituție de interes național. Printre cele mai impresionante încăperi se numără Scara de Onoare din marmură, străjuită de lucrarea „Gornistul”, și Sala de Marmură, cu decorațiuni de inspirație antică, considerată o capodoperă a arhitecturii românești.