Baia Mare este municipiul de reședință al județului Maramureș, situat într-o depresiune pitorească pe cursul râului Săsar, la poalele Munților Gutâi, fiind cunoscut istoric pentru bogățiile sale miniere. Orașul a fost atestat documentar în anul 1329 printr-un act al regelui Carol Robert de Anjou, iar în secolele XIV-XV s-a dezvoltat ca un important centru aurifer, primind în 1347 un privilegiu de la regele Ludovic I care conferea locuitorilor drepturi extinse de autoguvernare și organizare a mineritului. De-a lungul timpului, localitatea a purtat denumiri sugestive precum Rivulus Dominarum (latină), Frauenbach (germană) sau Nagybánya (maghiară), reflectând diversitatea culturală a zonei. În 1446, orașul a devenit proprietatea familiei lui Iancu de Hunedoara, iar în 1469, sub domnia lui Matia Corvinul, a fost fortificat, consolidându-și statutul strategic. Pe lângă trecutul minier, împrejurimile montane (Igniș, Gutâi, Mogoșa) oferă astăzi rute atractive pentru turism, atât vara, cât și iarna, iar etimologia numelui derivă din „baie” (mină) și „mare” (întins), subliniind vocația sa istorică. Astfel, Baia Mare îmbină armonios patrimoniul industrial cu peisaje naturale spectaculoase, rămânând un punct de referință al Transilvaniei de Nord.