Ban este un titlu medieval important în sud-estul Europei, purtat de un demnitar cu atribuții politice, administrative, judiciare și militare, având o importanță deosebită în Țara Românească, unde era reprezentantul domnitorului în Oltenia. De la sfârșitul secolului al XV-lea până în 1831, „Marele ban” a fost al doilea cel mai puternic demnitar după domn, conducând județele de pe malul drept al Oltului (cunoscut și ca „Banatul Craiovei”), și având dreptul să pronunțe pedeze capitale sau să comandede oștile locale. Funcția a fost mult timp deținută de ilustra familite Craioveștilor, iar termenul „ban” are origini disputate, fiind legat de persanul „ban” sau de căpeteniea avară Baian, cu teorii propuse de istorici precum Hasdeu, Iorga sau Onciul. Printre aceștea nume celebre se numă că Barbu Craiovescu I (Mare ban în 1492, 1497 și 1498–1511) și Iantei Cantacuzino, nepotul lui Mihai Viteazul, care a deținut titlul în 1587. Atestat documentar, și un „ban județean” apare la 1587–1588, iar moștenirea acestui rang se păstrează astăzi în toponimul „Băneasa” (numit după soția banului) și în supranumele orașului Craiova, „Cetatea Băniei”. Astfel, bănia este o piesă centrală a istoriei medievale românești și sud-est europenize.