Pedeapsa este o sancțiune dură aplicată de o autoritate (stat, părinte, profesor etc.) ca reacție la o faptă considerată reprobabilă, având rolul de a impune ordinea și de a descuraja recidiva. Există două tipuri principale: pedeapsa corporală, care lasă urme fizice (de la o palmă până la tortură sau execuție), și pedeapsa morală, care provoacă suferință psihologică (mustrare, umilire). Percepția și gradarea pedepselor variază puternic în funcție de cultură și epocă: în Antichitate se foloseau pedepse reflexive (tăierea mâinii hoților, arderea incendiatorilor), iar în Evul Mediu tortura era folosită atât ca pedeapsă, cât și pentru obținerea mărturiilor. Un moment crucial a fost publicarea lucrării „Des délits et des peines” (1764) de Cesare Beccaria, care a fondat dreptul penal modern, cerând proporționalitatea pedepsei cu gravitatea faptei și condamnând tortura și pedeapsa cu moartea, inițiind astfel mișcarea aboliționistă. În prezent, eforturile vizează diminuarea pedepselor, iar într-un stat de drept acestea trebuie să fie conforme legii, nu doar o simplă răzbunare.