Marea criză economică (1929–1933) a fost o perioadă devastatoare pentru lumea capitalistă, cauzată de supraproducție, speculații bursiere și un sistem bancar nereglementat. Izbucnirea este asociată cu prăbușirea bursei de pe Wall Street din „Joia Neagră” (29 octombrie 1929), când indicele Dow Jones a atins un vârf de 381 de puncte în septembrie, pentru ca apoi piața să se prăbușească în panică, toată lumea vrând să vândă acțiuni. Efectele au fost catastrofale: comerțul mondial a scăzut dramatic, prețurile produselor agricole au scăzut cu 40–60%, iar industria grea și mineritul au suferit cele mai severe prăbușiri, afectând atât orașele, cât și zonele rurale. În plan politic, democrațiile liberale au ieșit slăbite, iar dictatori precum Adolf Hitler au profitat de haos pentru a prelua puterea, pregătind astfel condițiile pentru cel de-al Doilea Război Mondial din 1939. Economiștii dispută încă motivele exacte ale crizei, aducând în discuție teorii precum cea keynesiană, monetaristă sau marxistă, dar toate identifică speculațiile excesive (peste 8,5 miliarde de dolari împrumutați pentru acțiuni) și cererea dramatic scăzută ca factori cheie. Încheierea crizei a variat de la o țară la alta, multe guverne punând în aplicare programe de refacere care au schimbat fundamental peisajul politic și economic mondial.