Județul Alba a fost o unitate administrativă de prim rang a Regatului României interbelice, având reședința în orașul Alba Iulia și acoperind o zonă din centrul actualului județ Alba, în sud-vestul Transilvaniei. Se învecina cu județele Hunedoara, Turda, Sibiu și Târnava Mică, iar organizarea sa administrativă a evoluat de la șapte plăși inițiale la opt, după desființarea plășii Ighiu și crearea celor de la Alba Iulia și Zlatna, cuprinzând patru orașe și 151 de sate. Stema județului era una simbolică puternică, prezentând un legionar roman ținând un scut cu inscripția V.R.R. (Virtus Romana Rediviva), sugerând continuitatea romanității. La recensământul din 1930, populația totală de 212.749 de locuitori era predominant românească (81,5%), cu minorități maghiare, germane, rome și evreiești, iar confesional se împărțea între ortodocși (50,1%) și greco-catolici (31,6%). Mediul urban, cu 33.365 de locuitori, era remarcabil prin diversitatea etnică mai mare, românii reprezentând 58,8%, urmați de maghiari (23%) și germani (8,2%), reflectând complexitatea istorică a Transilvaniei.