Popa Șapcă (1795–1876) a fost un preot, haiduc și revoluționar român, născut în Corabia, care a marcat încheierea epocii haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia. El a fost unul dintre organizatorii Marii adunări populare de la Islaz și a condus cetele de haiduci care au ridicat țăranii la luptă în timpul Revoluției de la 1848, devenind unul dintre conducătorii armatei revoluționare. După înăbușirea revoluției, a fost exilat, dar s-a întors și a fost curator pe vremea lui Alexandru Ioan Cuza, iar din 1864 a devenit stareț al Mănăstirii Cozia, la recomandarea lui Dimitrie Bolintineanu. Cunoscut ca un mare gurmand și mucalit, se spune că mânca câte un curcan la masă, o trăsătură care i-a rămas în memoria populară. Moștenirea sa este vastă, numeroase străzi din orașe precum București, Craiova sau Timișoara purtându-i numele, iar Penitenciarul „Popa Șapcă” din Timișoara și cartierul omonim din Pitești îi onorează memoria.