Banca centrală este instituția responsabilă cu gestionarea politicii monetare a unei țări sau a unei uniuni monetare, având monopol asupra creării bazei monetare și fiind, în majoritatea statelor dezvoltate, independentă din punct de vedere instituțional față de interferențele politice. Principalele sale sarcini includ implementarea politicii monetare, supravegherea băncilor comerciale pentru a preveni retragerile masive de depozite și combaterea falsificării bancnotelor, scopul suprem fiind menținerea stabilității prețurilor (prevenirea inflației excesive). Denumirile variază în funcție de tradiție și geografie: de la Banca Angliei (una dintre cele mai vechi) la bănci naționale (Banca Națională a Elveției, 1907), bănci de rezervă (Rezerva Federală a SUA, 1913, sau Banca de Rezervă a Indiei, 1935) sau autorități monetare (Autoritatea Monetară din Singapore, 1971). Funcțiile operaționale includ stabilirea ratei dobânzii oficiale, controlul masei monetare, gestiunea rezervelor de valută și aur și acțiunea de „creditor de ultimă instanță” pentru băncile comerciale. În timp ce crearea obișnuită de monedă cade în sarcina băncilor comerciale, banca centrală menține rolul crucial de a garanta stabilitatea financiară și prognoza macroeconomică, esențiale în perioade de turbulențe economice.