Închisoarea este o instituție concepută pentru a-i izola pe infractorii condamnați sau pe cei aflați în arest preventiv, având ca scop principal protejarea societății, prevenirea infracțiunilor și reeducarea deținuților pentru reintegrarea lor socială, deși în regimurile dictatoriale poate fi folosită și pentru reducerea la tăcere a opozanților politici. La nivel global, în 2006 erau aproximativ 9,25 milioane de deținuți, iar Statele Unite ale Americii dețineau primul loc, cu peste 2,19 milioane de persoane în spatele gratiilor, ceea ce reprezintă circa 1% din populația lor, în timp ce Rusia și China depășeau câte un milion de deținuți în 2002, Rusia având ulterior între 600 și 630 de deținuți la 100.000 de locuitori. În România, numărul celor încarcerați a crescut constant, ajungând la aproximativ 33.000 de persoane la finalul anului 2013, dintre care circa 90% erau condamnați definitiv, în cele peste 40 de penitenciare, centre de reeducare și spitale-penitenciar din țară. Totuși, sistemul penitenciar românesc a fost aspru criticat: Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat România în 11 cazuri pentru tratamente inumane, iar raportul american din 2015 a semnalat suprapopularea, violențele abuzive ale personalului, alimentația precară și lipsa serviciilor medicale adecvate.

Deși teoretic legea garantează deținuților dreptul la proprietate și securitate, suspendarea libertății de mișcare duce adesea la condiții dificile, iar în anul 2013 peste 100 de persoane și-au pierdut viața în închisorile din România, dintre care 26 decese au fost violente, ceea ce evidențiază o realitate dură care contrazice ideea de reeducare eficientă.